Aiurea

Cale ferata. Plumb. Acum sunt deja departe, in trenul care se pierde la cotituri in adancuri violete. Acel tren care nu’mi ingaduie sa ma intorc. Sa ma intorc doar ca sa mai am inca o data senzatia de care nu mai sunt atat de sigura ca a fost aievea. Mirosul, imaginea, gustul pe care le’am iubit atat de mult. Acum totul este scrum. Scrum imi alearga acum prin vene, perfuziile mentale pompeaza tare, tot mai tare iluzii degradate si minciuni linistitoare. Putred. O sa ma mai uit vreodata inapoi? Amaraciune, infrigurare .. Doar asta mai am. Asta, si o esenta in care a fost picurat un pic de negru. Atat mai tii minte? Sa’mi zambesti sarcastic, pustiu, apoi sa te intorci si sa treci pe langa mine, lasand in urma’ti prezenta pe care am pierdut’o, care acum are puterea de a se contura doar prin vapori de parfum? Azi iar mi’e frica sa cred, sa sper. Trebuie sa uit ceea ce nu stie nimeni, sa tip doar in interior. Praf de crin.