Poame

Am sa incep acest post lipsit de orice urma de inspiratie cu o marturisire socanta: ma mananca nasu’. Asa ceva chiar nu este normal, as putea chiar sa zic ca e pur si simplu strigator la cer, asta daca nu ar suna atat de martiric.  Si acuma sa va zic de ce e strigator la cer; tin sa adaug ca eu nu ma scarpin in nas pentru a face bilute din secretiile mucozice, nu sunt sigura ca exista cuvantu’ asta, asa, si bilutele pe care nu le fac, nu le bag in gura, ca na, daca nu fac bilute nu am ce sa bag in gura. In fine, sper ca s’a inteles unde am vrut sa ajung. Desemenea nici nu execut miscarea “creion -> gura -> ureche -> gura” (cred ca o sa fac iritatie pe retina de fiecare data cand o sa recitesc postu’ asta).

Banuiesc ca or mai fi persoane care inca nu au ajuns sa isi scormoneasca mucii sau ceara din ureche din care apoi sa faca figurine pe care sa le lipeasca pe colegele din banca din fata.

Asa cand cititi aici e fun, aia isi mananca mucii hahaaa, da situatia nu e chiar atat de roz. Defapt e de’a dreptu’ gretos.

Pentru voi, mancatori de muci, cu stima.

p.s. cititi postu asta cand mancati, va rog.